Curtea de Apel București a respins recent o cerere formulată de servicii în legătură cu un rezident de origine palestiniană, stabilit în România din anii 1980. Autoritățile au invocat riscuri de securitate generate de presupuse simpatizări față de organizația Hamas. Decizia instanței nu este definitivă, iar dosarul a fost înaintat spre soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cazul atrage atenția asupra echilibrului între protejarea securității naționale și respectarea drepturilor individuale.
Argumentele instanței și concluziile privind probele
Curtea a analizat materialele transmise de SRI și de Parchet și a constatat că nu există probe concludente privind implicarea directă a bărbatului în activități organizate pentru Hamas. Reprezentanții serviciilor au susținut că există indicii ce justifică îngrijorarea față de posibile acțiuni subversive și de o eventuală răspândire a propagandei vizând recrutarea sau radicalizarea unor persoane. Totuși, instanța a reținut că probele clasificate aflate la dosar nu au avut consistența necesară pentru a demonstra legături concrete sau sprijin logistic. Judecătorii au subliniat absența faptelor specifice, a unor interacțiuni dovedite cu membri ai organizațiilor vizate sau a unor mijloace folosite pentru a facilita activități ilegale. În motivare se menționează necesitatea unui echilibru între interesul public privind securitatea și garanțiile procesuale ale persoanei vizate, inclusiv dreptul la viață privată și dreptul de ședere. Instanța a subliniat, de asemenea, inconsistența aprecierilor administrative, exemplificată prin faptul că Inspectoratul General pentru Imigrări a prelungit dreptul de ședere al rezidentului în perioada în care se desfășura litigiul. Procurorii pot relua orice demers dacă vor apărea probe noi, concrete, care să arate un pericol real și imediat pentru interese esențiale ale statului.
Evaluarea riscului de radicalizare și proceduri judiciare
Autoritățile au atras atenția asupra riscului de (auto)radicalizare și a posibilității ca mesaje sau materiale online să genereze efecte de mobilizare. Instanța a apreciat că evaluarea acestor riscuri trebuie susținută de dovezi factuale clare, nu doar de presupuneri sau conexiuni indirecte. În practică, probele de tip fotografii sau postări nu sunt în sine suficiente pentru a demonstra intenții criminale, dacă nu există elemente care să indice planificare, finanțare sau comunicări directe cu persoane implicate în activități teroriste. De asemenea, instanța a făcut trimitere la principiul proporționalității: orice măsură restrictivă, precum declararea ca indezirabil și expulzarea, trebuie justificată prin pericole concrete, actuale și grave. În absența unor asemenea probe, procedura penală și administrativă continuă, iar decizia finală va fi dată de ÎCCJ, care poate confirma, modifica sau respinge dispozițiile anterioare. Cazul arată importanța colaborării dintre servicii, parchete și instanțe și necesitatea clarității în formularea probelor clasificate, pentru a putea fi evaluate de judecători fără a compromite securitatea informațiilor sensibile.
„Instanța a subliniat lipsa probelor concrete care să arate implicarea activă în fapte ce amenință securitatea națională.”
- Judecata s-a concentrat pe existența probelor concrete versus evaluări speculative.
- Autoritățile pot formula o nouă sesizare dacă apar dovezi suplimentare.
- Dosarul a fost trimis spre decizie definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Concluzii privind balanța între securitate și drepturi
Decizia Curții de Apel București reflectă dificultatea de a echilibra protecţia securităţii naţionale cu garanţiile procedurale ale rezidenţilor. Pe de o parte, autorităţile au obligaţia de a preveni ameninţările teroriste și de a acţiona preventiv când apar suspiciuni. Pe de altă parte, restricţii precum declararea ca indezirabil sau expulzarea pe termen lung cer probe solide, verificabile și proporţionale. În acest dosar, instanţa a considerat că probele puse la dispoziţie nu justifică o ingerinţă atât de severă în dreptul de şedere. Hotărârea nu este definitivă și urmează recursul la ÎCCJ, unde se va decide definitiv. Cazul readuce în discuţie necesitatea unei cooperări eficiente între structuri, claritatea în administrarea probelor clasificate şi respectarea normelor ce asigură transparenţa deciziilor judiciare. Publicul are interesul ca astfel de proceduri să fie transparente şi bine fundamentate, pentru a proteja atât securitatea colectivă, cât şi drepturile individuale.
Sursa: libertatea.ro