O echipă de cercetători a oferit o explicație pentru apariția craterelor de pe peninsulele Iamal și Gîda din nordul Siberiei. Studiul analizează legătura dintre topirea permafrostului, acumularea de metan în cavități subterane și prezența faliilor geologice. Cercetarea folosește simulări digitale și date geologice pentru a arăta cum condițiile locale favorizează izbucniri subterane ce pot proiecta pământ în exterior.
Procesul geologic din spatele craterelor din tundra siberiană
Cercetarea identifică un mecanism în care gazele se adună sub straturile de gheață și pământ. Pe măsură ce permafrostul se subțiază la suprafață, se formează lacuri puțin adânci și cavități care izolează gazul. Din adâncime, metanul migrează prin falii sau prin crăpături până în aceste goluri. Dacă pereții cavității rămân suficient de rigizi, gazul nu scapă lent și presiunea crește progresiv. Simulările arată că un prag critic de presiune poate fi atins atunci când afluxul de gaz din falii se combină cu gazul eliberat prin topirea permafrostului. La depășirea acelui prag, se produce o eliberare violentă a gazului, care poate genera o explozie subterană și scoate în aer bucăți mari de sol și gheață.
Rolul faliilor și al activității tectonice locale
Zona are rezerve importante de gaze naturale și o structură geologică particulară. Cercetătorii notează că faliile favorizează trasee preferențiale pentru migrarea gazului. Astfel, regiuni cu activitate de fracturare a scoarței sunt mai expuse riscului. Modelele digitale construite pe date din studii anterior publicate au arătat că exploziile nu apar aleatoriu, ci acolo unde există combinația dintre depozite de gaz, falii active și permafrost vulnerabil. Aceste condiții explică de ce fenomenul e frecvent în anumite sectoare ale Siberiei, chiar dacă arcul arctic se încălzește în ansamblu.
„Pe măsură ce permafrostul se slăbește la suprafaţă, probabilitatea unor explozii subterane creşte semnificativ.”
- Topirea permafrostului favorizează formarea cavităților cu gaz.
- Faliile geologice permit alimentarea cu gaz din adâncime.
- Presiunea acumulată poate declanșa explozii bruște și craterizare.
Implicaţii climatice şi observaţii istorice
Descoperirile sugerează că astfel de evenimente pot deveni mai frecvente pe măsură ce clima se încălzește. Istoric, regiunea a cunoscut perioade calde în urmă cu 9–10 mii de ani, când procese similare ar fi putut forma cratere care ulterior s-au transformat în lacuri. Observatorii au remarcat că multe cratere se umplu repede cu apă sau se degradează, ceea ce poate ascunde numărul real de evenimente trecute. Studiul subliniază totodată că astfel de procese pot modifica peisajul și pot elibera cantități semnificative de metan în atmosferă, cu efecte asupra bugetului global de gaze cu efect de seră. Datele provin din simulări realizate pe baza măsurătorilor geologice și a informațiilor locale, oferind un cadru coerent pentru înțelegerea fenomenului.
Concluzie
Analiza combină dovezi geologice și modele computerizate pentru a explica apariţia craterelor din tundra siberiană. Concluzia esenţială este că interacţiunea dintre topirea permafrostului, acumularea de metan și prezența faliilor crează condiții pentru explozii subterane. Fenomenul poate fi localizat acolo unde aceste elemente coincid, explicând concentrarea craterelor pe peninsulele Iamal și Gîda. Pe termen lung, încălzirea globală ar putea spori frecvența acestor evenimente, iar consecinţele includ modificări ale reliefului și posibila eliberare de gaze cu efect de seră. Monitorizarea geologică și climatică rămâne esențială pentru a evalua riscurile și evoluţia peisajului arctic.
Sursa: digi24.ro