România a anunţat că, pentru moment, nu va ataca drona sau rachetele ruseşti în spaţiul aerian ucrainean. Declaraţia preşedintelui Nicușor Dan reflectă teama de escaladare cu Federaţia Rusă. Situaţia capătă accente diplomatice când Polonia sugerează măsuri mai ferme. Experţi şi foşti militari explică opţiunile ce pot proteja teritoriul fără a provoca o conflagraţie regională.
Contextul deciziei şi riscurile unei intervenţii limitate
Solicitările Kievului pentru doborârea rachetelor şi dronelor venite dinspre Rusia au întâmpinat refuzul majorităţii aliaţilor. Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut sprijin activ, dar teama unei riposte ruse nucleare a blocat o acţiune comună. Polonia a exprimat deschiderea pentru o zonă de interdicţie aeriană, după incidente cu drone care au pătruns în spaţiul său. Reacţia oficialilor de la Moscova a fost dură, ameninţând că astfel de măsuri ar echivala cu declararea războiului. România, reprezentată de şeful statului, a ales prudenţa. Oficialii pun accent pe prevederile internaţionale şi riscul activării Articolului 5 fără motive clare. Experţi precum Vlad Borţun avertizează că o intervenţie unilaterală ar creşte riscurile pentru ţară. În paralel, generalii retraşi precum Virgil Bălăceanu analizează scenarii tehnice care ar permite o intervenţie strict defensivă. Propunerea lor vizează doborârea doar a acelora rachete şi drone ce prezintă un pericol concret pentru România. Aceasta presupune informaţii de la sisteme de supraveghere naţionale şi NATO pentru a calcula traiectoria obiectelor. O strategie strict limitată ar reduce riscul de a fi percepuţi ca stat cobeligerant. Totuşi, coordonarea cu Ucraina şi cu aliaţii este esenţială pentru a evita incidentele interpretate ca o escaladare deliberată.
Aspecte tehnice şi operaţionale pentru protecţia frontierelor
Specialiştii afirmă că identificarea corectă a traiectoriei este fezabilă la sute de kilometri distanţă. Prin combinarea datelor radar şi a sistemelor de avertizare timpurie se poate determina probabilitatea unei intrări în spaţiul aerian naţional. Există soluţii cinetice şi nekinetice pentru neutralizarea dronelor. Metodele electronice, precum bruiajul, pot devia sau dezactiva sistemele de ghidare. Atacuri cinetice rămân o opţiune când apare pericol iminent pentru populaţie sau infrastructură. Colaborarea cu forţele ucrainene permite identificarea momentelor în care o dronă a fost atacată şi riscă să cadă pe teritoriul nostru. Conductele informaţionale comune reduc probabilitatea unei reacţii greşite. Totuşi, stabilirea unei reguli clare de angajare este esenţială. În practică, o zonă de interdicţie parţială ar viza numai dronele şi rachetele cu traiectorie directă către obiective din apropierea frontierei. Implementarea presupune evaluări juridice, acorduri NATO şi capacităţi tehnice compatibile între statele membre. Astfel se limitează expunerea României la riscul unei confruntări majore.
„O acţiune unilaterală asupra dronelor ruseşti ar putea fi percepută ca o declaraţie de război.”
- Risc major de escaladare în absenţa unui mandat aliat.
- Intervenţie selectivă posibilă doar pentru ameninţări clare.
- Cooperarea cu Ucraina şi NATO este esenţială pentru siguranţă.
Concluzie
România menţine o poziţie de prudenţă şi evită implicarea directă în conflict. Decizia preşedintelui reflectă o evaluare a costurilor strategice şi juridice. Experţii recomandă soluţii tehnice care să permită neutralizarea doar a ameninţărilor ce afectează teritoriul naţional. O abordare combinată, între capabilităţi cinetice şi mijloace electronice, creşte şansele de protecţie fără escaladare. În final, doar un consens la nivel NATO şi coordonarea cu Kievul pot oferi o bază legitimă pentru acţiuni comune. Prioritatea rămâne protecţia cetăţenilor şi evitarea unui conflict extins în regiune.
Sursa: adevarul.ro