Un telescop spaţial a surprins un eveniment rar: o stea mortă atrage şi absoarbe fragmente dintr-un corp îngheţat asemănător lui Pluto. Observaţia a fost posibilă datorită sensibilităţii ultraviolete a instrumentelor, care a relevat compoziţia chimică a materialului. Descoperirea oferă indicii despre modul în care obiectele din regiunile externe ale unui sistem stelar pot supravieţui şi apoi sunt distruse de o pitică albă. Evenimentul are implicaţii pentru studiul formării planetare.
Primul capitol
Analiza spectroscopică realizată cu instrumentul Cosmic Origins Spectrograph a arătat că resturile conțin substanțe volatile, precum carbon, sulf şi azot. Această compoziţie, combinată cu o proporţie mare de oxigen, indică prezenţa apă şi a gheţii în masele care au fost capturate. Estimările sugerează că fragmentele provin dintr-un obiect masiv, mai mare decât cometele obişnuite, posibil un fragment de exo‑Pluto format în discul extern al sistemului. Câmpul gravitaţional al piticei albe, de aproximativ jumătate din masa Soarelui concentrată într-un corp de dimensiunea Terrei, a rupt şi a atras material din acel inel îngheţat. Detectarea componentelor volatile a fost posibilă doar prin observaţii în ultraviolet. În lumină vizibilă, steaua ar fi părut obişnuită şi ar fi ascuns aceste semne chimice. Echipa internaţională a identificat o fracţiune de azot record pentru astfel de sisteme, o dovadă în plus că acele fragmente provin din crusta sau mantaua unui corp îngheţat. Rezultatele oferă informaţii esenţiale despre evoluţia exoplanetară şi despre modul în care apa şi alte elemente volatile sunt răspândite în sistemele stelare. Descoperirea aduce context comparativ pentru studiul propriului nostru Sistem Solar şi al planetesimalelor din banda Kuiper. Observaţii suplimentare pot clarifica procesele care declanşează migrarea şi distrugerea acestor corpuri la finalul vieţii stelare.
Subcapitol
Steaua aflată la circa 260 de ani-lumină a evoluat anterior ca o stea asemănătoare Soarelui. Pe măsură ce a consumat combustibilul nuclear, s‑a contractat la stadiul de pitică albă. În acest stadiu, perturbaţiile dinamice pot arunca obiecte dintr‑o centură îngheţată pe traiectorii care le aduc aproape de stea. Când aceste corpuri se apropie, forţele de maree le dezintegrează în fragmente. Spectroscopia în ultraviolet permite detectarea volatililor care altfel s‑ar evapora sau rămâne nedetectate în lumină optică. Echipele ştiinţifice folosesc astfel de observaţii pentru a reconstrui compoziţia originală a planetesimalelor. Pe termen lung, astfel de date contribuie la înţelegerea frecvenţei evenimentelor de acumulare şi a distribuţiei apei în sistemele exoplanetare.
„Am fost surprinşi să găsim cantităţi mari de gheaţă şi azot, semn clar al unui fragment de tip Pluto.”
- Detectare realizată cu spectroscopie ultravioletă
- Fragmente bogate în gheață și azot
- Obiect posibil provenit dintr‑o centură îngheţată analogă Kuiper
Concluzie
Observaţia evidenţiază că piticele albe păstrează urme clare ale materialului din regiunile exterioare ale sistemelor lor. Studiul compoziţiei chimice a fragmenţilor furnizează informaţii despre structura şi istoria planetesimalelor. Următoarea etapă implică observaţii în infraroşu, care pot detecta semnăturile moleculare ale vaporilor şi ale mineralelor. Telescopul James Webb ar putea confirma prezenţa apei sub formă de vapori şi a carbonatelor. Aceste investigaţii extind cunoştinţele despre formarea planetelor şi despre modul în care apa este redistribuită în etapele finale ale evoluţiei stelară. Prin comparaţie cu propriul nostru Sistem Solar, astfel de descoperiri ajută la evaluarea probabilităţii ca apa să fie transportată către planete terestre în alte sisteme.
Sursa: esahubble.org