La 13 ani, o reacţie medicamentosă severă a afectat pe termen lung vederea unui bărbat. După zeci de operaţii eşuate şi pierderea unui ochi, o metodă chirurgicală neobişnuită i-a oferit şansa de a vedea din nou. Intervenţia foloseşte ţesuturi proprii pentru a înlocui funcţia corneei când transplanturile clasice nu mai sunt eficiente. Pacientul a recăpătat capacitatea vizuală şi descrie revenirea la viaţa cotidiană ca pe o experienţă emoţionantă.
Tehnica rară folosită pentru a restabili vederea
Procedura numită osteo-odonto-keratoprosteză, cunoscută în limbaj obişnuit ca "tooth-in-eye", este aplicată atunci când corneea devine ireparabilă. În astfel de cazuri, transplantul de cornee nu mai este soluţia viabilă. Boala Stevens-Johnson poate distruge limbal stem cells, celule esenţiale pentru reînnoirea corneei, iar ţesutul cornean devine opac sau keratinizat. În această situaţie, chirurgii exclud alte abordări şi pregătesc un canal optic alternativ.
Intervenţia implică extragerea unui dinte, de obicei canin, împreună cu o mică porţiune de os care îi menţine vascularizaţia. Din acest material se prelucrează un suport solid, în care se fixează un cilindru optic din material sintetic. Setul dinte-lentă se implantează temporar în obraji sau pleoapă pentru a permite integrarea ţesuturilor moi. După câteva luni, când învelişul biologic s-a format, complexul este transferat în faţa globului ocular, într-un loc creat chirurgical. Prin lentila clară, lumina poate ajunge la retină, dacă structurile posterioare ochiului rămân sănătoase.
Metoda este considerată ultimă opţiune. Procedura se desfăşoară în două etape şi poate depăşi 12 ore în total. Intervenţia este rară şi realizată de un număr limitat de specialişti la nivel mondial. Avantajul folosirii unui ţesut propriu constă în acceptarea biologică şi rezistenţa mecanică oferită de dinte. Succesul înseamnă, pentru mulţi pacienţi, redobândirea unei vederi apropiate de normal şi o îmbunătăţire substanţială a calităţii vieţii.
Detalii practice şi criterii de selecţie
Pacienţii eligibili sunt, în general, cei care au epuizat opţiunile convenţionale sau cei afectaţi atât de sever încât şansele de reuşită la transplant sunt foarte scăzute. Evaluarea include starea retinei şi a nervului optic, deoarece acestea determină potenţialul final de vedere. De asemenea, se verifică sănătatea bucală, deoarece dintele folosit trebuie să fie adecvat pentru prelevare. Etapele clasice sunt: extragerea dintelui, montarea lentilei pe suport, perioadă de integrare în obraz şi fixarea finală pe globul ocular.
Timpul de recuperare şi monitorizarea postoperatorie sunt esenţiale. Pacienţii necesită îngrijire oftalmologică pe termen lung pentru a preveni infecţii şi complicaţii. Rezultatele pot varia, dar în cazuri selectate vederea se îmbunătăţeşte considerabil, permiţând reluarea activităţilor cotidiene. Procedura rămâne o soluţie complexă, ce combină competenţe de oftalmologie şi chirurgie maxilo-facială.
„E ca şi cum pacientul ar redescoperi lumea după ani de izolare vizuală.”
- Este utilizată când transplanturile clasice eşuează
- Procedura necesită colaborare între specialişti
- Recuperarea vizuală depinde de sănătatea retinei
Concluzie
Operaţia care utilizează un dinte propriu pentru a crea un canal optic reprezintă o soluţie de ultimă instanţă pentru cazuri severe. Procedura oferă o alternativă atunci când cornea este iremediabil afectată şi când metodele convenţionale nu funcţionează. Succesul depinde de evaluarea atentă a stării retinei şi a nervului optic, precum şi de experienţa echipei chirurgicale. Pentru pacienţi, rezultatele pot însemna reluarea activităţilor sociale şi profesionale, dar şi o îmbunătăţire majoră a stării mentale.
Sursa: cnn.com