Descoperirile recente din vestul Anatoliei readuc în discuţie rute alternative de migraţie pentru oamenii preistorici. Un grup de arheologi turci a identificat numeroase artefacte pe insule şi peninsule care astăzi sunt separate de mare. Datele sugerează că, în trecut, nivelul mării fost mult mai scăzut, iar pe acel spaţiu ar fi existat un pod terestru dispărut ce a permis contactul între Asia şi Europa. Această ipoteză oferă o perspectivă nouă asupra dispersiei umane în regiunea nord-estică a Mării Egee.
Primul capitol
O echipă de cercetători a documentat peste 100 de obiecte de piatră, provenind din zece situri din apropierea Ayvalık. Artefactele includ topoare, unele şlefuite, şi fragmente realizate prin tehnica Levallois, ceea ce indică practici larg răspândite în Paleolitic. Găsirea acestor piese pe insule şi peninsule sugerează că acele terenuri au fost odinioară unite, iar scăderea nivelului mării în epoca glaciară ar fi expus un coridor terestru. Dacă această interpretare se confirmă prin datare şi cercetări stratigrafice, rezultatele ar completa harta migraţiilor preistorice dintre continente. Cercetătorii subliniază necesitatea sondajelor şi a scorării corecte a contextului arheologic, precum şi posibile explorări subacvatice pentru descoperirea de materiale aflate actualmente pe fundul Mării Egee. Studiul extinde aria de interes a paleoarheologiei către regiuni puţin investigate din nord-vestul Anatoliei, iar interpretările actuale rămân provizorii până la confirmări ştiinţifice suplimentare. Această descoperire ar putea schimba înţelegerea traseelor folosite de Homo sapiens şi ar oferi dovezi privind transferul de tehnologii între Africa, Asia şi Europa. Prin combinarea geologiei, arheologiei şi paleoecologiei se pot reconstitui aspecte esenţiale ale mediului de atunci, cum ar fi vegetaţia, clima şi resursele disponibile, elemente care au influenţat deciziile de migraţie ale grupurilor umane.
Subcapitol
Instrumentele identificate prezintă caracteristici specifice perioadei paleolitice, inclusiv tăieturi şi retuşuri controlate. Metoda Levallois presupune pregătirea concava a nucleului de piatră pentru a obţine spărturi regulate şi ascuţite. Aceste artefacte oferă indicii despre competenţele tehnologice şi adaptabilitatea grupurilor umane. Localizarea lor pe foste suprafeţe terestre confirmă ipoteza că schimbările de nivel ale mării au remodelat rutele de contact dintre populatii. Continuarea investigaţiilor ar necesita datare cu metode absolute, lucrări stratigrafice detaliate şi explorări marine pentru a găsi piese complementare ascunse sub apă. Între timp, descoperirea funcţionează ca un punct de plecare pentru studii comparative în regiune şi pentru reevaluarea modelelor de dispersie umană în nord-estul Mării Egee.
„Descoperirile indică legături tehnologice între Africa, Asia şi Europa, sugerând un pasaj terestru temporar.”
- Găsirea a peste 100 de artefacte în Ayvalık ridică noi întrebări despre rute de migraţie.
- Tehnica Levallois şi topoarele sugerează practici comune pe mai multe continente.
- Confirmarea ipotezei necesită datare, săpături stratigrafice şi cercetări subacvatice.
Concluzie
Noua serie de descoperiri din vestul Anatoliei oferă o perspectivă alternativă la modelele clasice de migraţie către Europa. Dacă se confirmă prin analize suplimentare, prezenţa unui pod terestru ar explica contacte precoce şi schimburi tehnologice între populaţii. Cercetarea subliniază importanţa integrării datelor geologice cu evidenţele arheologice pentru a reconstrui coridoarele de dispersie. Următorii paşi includ datări absolute, excavări controlate şi prospecţiuni marine, pentru a găsi fragmente pierdute pe fundul mării. Această descoperire stimulează reevaluarea hărţilor de migraţie şi extinde aria de interes pentru studiile paleolitice din regiune. Printr-o colaborare interdisciplinară se poate obţine o imagine mai clară a modului în care mediul a influenţat mişcările umane.
Sursa: gizmodo.com