Cercetători de la Mayo Clinic au identificat cum consumul în exces de alcool afectează mecanismele celulare ale ficatului, favorizând acumularea de grăsime. Studiul descrie modul în care un enzim celular esențial pentru refacerea proteinelor este eliminat de pe depozitele lipidice, ceea ce permite unei proteine specifice să se acumuleze. Aceste date oferă explicații biologice pentru progresia bolii hepatice steatoze și sugerează noi ținte terapeutice pentru îmbunătățirea sanatatei hepatice.
Mecanism celular: rolul VCP în reglarea depozitelor lipidice
Ficatul filtrează și procesează substanțele absorbite din alimentație. Hepatocitele stochează grăsimea în structuri numite depozite lipidice. Aceste structuri sunt utile ca rezervor energetic, dar excesul provoacă steatoză. Echipa de cercetare a identificat o enzimă, valosin-containing protein (VCP), care contribuie la eliminarea proteinelor deteriorate. VCP interacționează cu o proteină de suprafață a depozitelor lipidice, HSD17β13, și o direcționează spre degradare.
În condiții normale, VCP previne acumularea excesivă a proteinei HSD17β13 pe droplet‑urile lipidice. Această reglare limita creșterea depozitelor și menține homeostazia lipidică. Studiul arată că expunerea prelungită la alcool determină desprinderea aproape completă a VCP de pe suprafața droplet‑urilor.
Fără această enzymă de control, proteina HSD17β13 se acumulează rapid. Rezultatul este creșterea dimensiunii și numărului depozitelor lipidice în hepatocit, factori ce favorizează dezvoltarea bolii hepatice grase. Prin urmare, legătura directă dintre alcool și perturbarea proceselor de reciclare proteică explică parțial impactul toxic al consumului excesiv asupra ficatului.
Aceste descoperiri sugerează că HSD17β13 reprezintă o țintă promițătoare pentru terapii menite să reducă acumularea de grăsime. Intervențiile care restabilesc funcția VCP sau blochează acumularea HSD17β13 pot limita progresia steatozei și complicațiile asociate.
Observații experimentale și implicații clinice pentru tratarea ficatului gras
Studiul a folosit tehnici de imagistică celulară pentru a urmări mișcarea proteinelor la nivelul depozitelor lipidice. Cercetătorii au surprins cum VCP, împreună cu proteine chaperon, transportă componentele deteriorate spre lizozom. Această cale de reciclare este esențială pentru menținerea echilibrului metabolic la nivel hepatic.
Expunerea la alcool perturbă acest circuit, slăbind eliminarea proteinelor dăunătoare. Ca urmare, acumularea de HSD17β13 duce la formarea depozitelor lipidice mai mari. Această descoperire permite explicarea mecanică a modului în care consumul excesiv agravează steatoza.
Din perspectivă clinică, marcajele moleculare descrise în studiul Mayo Clinic pot ajuta la identificarea pacienților cu risc crescut. Evaluarea funcției VCP sau a nivelului HSD17β13 ar putea ghida strategii preventive și tratamente personalizate, complementare măsurilor de reducere a consumului de alcool.
„VCP direcționează proteina HSD17β13 de pe dropletul lipidic către lizozom, prevenind acumularea de grăsime.”
- Expunerea la alcool reduce prezența VCP pe depozitele lipidice.
- Acumularea HSD17β13 este asociată cu creșterea conținutului gras al hepatocitelor.
- HSD17β13 reprezintă o țintă potențială pentru terapii anticreștere a steatozei.
Concluzii și perspective pentru sănătatea hepatică
Descoperirea oferă o explicație celulară pentru modul în care consumul excesiv de alcool contribuie la apariția și agravarea ficatului gras. Identificarea rolului VCP și acumularea proteinei HSD17β13 deschide posibilitatea dezvoltării unor terapii care vizează aceste elemente moleculare. Intervențiile ce restabilesc procesele de reciclare proteică sau inhibă acumularea HSD17β13 pot limita progresia bolii.
Pe termen mediu, integrarea acestor descoperiri în practica clinică ar putea îmbunătăți screeningul și managementul pacienților cu risc. Totuși, traducerea în tratamente eficiente va necesita studii clinice suplimentare. Până atunci, reducerea consumului de alcool și monitorizarea metabolică rămân măsuri esențiale pentru prevenirea steatozei.
Sursa: sciencedaily.com