Un studiu recent realizat de cercetători de la William & Mary și Virginia Institute of Marine Science sugerează că un vierme parazit specializat în consumul de icre ar putea oferi un instrument nou pentru gestionarea stocurilor de crabi albastri din Chesapeake Bay. Cercetarea analizează capacitatea acestui parazit de a rezista la variații de salinitate și propune utilizarea sa ca biomarker pentru a determina istoricul reproductiv al femelelor. Concluziile pot sprijini decizii mai bine informate în planificarea gestionării pescuitului.
Viermele consumator de icre ca biomarker pentru crabii Chesapeake
Rezultatele sondajului de iarnă realizat de Batten School și VIMS au indicat densități istorice scăzute ale crabilor albastri în estuar. Acest context a crescut interesul pentru metode noi de evaluare a capacității reproducătoare a populației. Parazitul investigat, Carcinonemertes carcinophila, trăiește pe sau în jurul cuiburilor de icre ale femelelor. După ce se hrănește, viermele își schimbă dimensiunea și culoarea, ceea ce îl face un posibil indicator al faptului că o femelă a depus sau nu icre. Deși consumă numai o parte din icre, schimbările morfologice pot reflecta istoricul de reproducere al gazdei și astfel pot oferi date utile pentru modelele de frecvență a depunerilor și estimările de fecunditate.
O provocare importantă a fost variabilitatea salinității în bay și afluenți, factor care poate limita distribuția multor specii de Carcinonemertes. Echipa a testat capacitatea viermelui de a tolera niveluri diverse de salinitate, pentru a verifica utilitatea sa ca biomarker aplicabil pe întreg arealul studiului. Dacă parazitul supraviețuiește în zone cu salinitate redusă, atunci poate fi prezent pe femele pe parcursul vieții adulte și, astfel, poate furniza informații despre numărul de reproduceri pe care le-a avut o femelă. Datele oferă o bază pentru includerea acestui indicator în strategiile viitoare de monitorizare și management al pescuitului comercial și recreațional.
Metodologie și rezultate privind toleranța la salinitate
Cercetarea a inclus colectarea viermilor de pe femele de crab și expunerea acestora la intervale variate de salinitate în laborator. Rezultatele arată că indivizii prosperă în intervalul 20-30 psu, dar pot aclimatiza și supraviețui la 10 psu. Mai mult, paraziții au rezistat perioade scurte, de până la 39 de ore, la salinități foarte reduse de aproximativ 5 psu și s-au recuperat ulterior. Aceste funcții fiziologice indică o toleranță mai mare decât cea observată la alte specii din gen, permițând infestarea pe femele care migrează din ape dulci spre zone mai sărate pentru înmulțire.
„Viermele s-a dovedit mult mai rezistent decât alte specii, supraviețuind în salinități scăzute.”
- Parazitul influențează doar parțial numărul de icre, dar marchează istoricul reproductiv.
- Toleranța la salinitate extinsă îl face aplicabil pe întregul areal al bay-ului.
- Indicatorul poate îmbunătăți modelele de gestionarea pescuitului și deciziile de conservare.
Concluzie
Folosirea Carcinonemertes carcinophila drept biomarker oferă o metodă practică pentru a distinge femelele primipare de cele multipare și pentru a estima variațiile de fecunditate în populație. Acest lucru are implicații directe pentru protejarea celor mai productive segmente ale populației, în special atunci când scopul este creșterea stocului. Rezultatele susțin integrarea unor astfel de măsurători în sondaje și în modelele cantitative folosite de administratori. În plus, continuarea cercetărilor asupra ecologiei reproductive a crabilor va rafina recomandările pentru politici de pescuit durabil. Colaborarea între institute, agenții statale și comunitatea de pescari rămâne esențială pentru aplicarea practică a acestor descoperiri.
Sursa: sciencedaily.com