O echipă internațională de cercetători a identificat în sudul Chinei rămășiţe umane cu semne de conservare prin fum, datate la peste 12.000 de ani. Descoperirea indică practici funerare complexe, anterioare mumificării egiptene. Analizele osteologice şi microstructurale arată urme de expunere la căldură şi legare a corpurilor, sugerând o metodă organizată de uscare şi păstrare a cadavrelor. Studiul oferă o perspectivă nouă asupra ritualurilor pre-neolitice în regiunea Asia de Sud-Est.
Descoperire în sudul Chinei: dovezi pentru mumificare prin fum
Analiza oaselor recuperate din aproximativ 95 de situri arheologice din sudul Chinei a scos la iveală indicii consistente privind o practică de conservare prin afumare. Cercetătorii, coordonaţi de specialişti de la Australian National University, au detectat modificări microscopice ale structurii osoase cauzate de expunere la temperaturi reduse şi urme de tăieturi şi legături. Poziţiile trupurilor erau frecvent flexate, cu membre strâns aduse la corp, ceea ce sugerează fixarea intenţionată în timpul procesului de uscare. Dovezile reunite indică faptul că, înainte de înhumare, corpurile erau expuse pentru perioade lungi la fum rezultat din focuri cu temperatură scăzută. Această tehnică ar fi permis deshidratarea ţesuturilor moi şi reducerea accelerării descompunerii în climatele umede şi calde. Procedeul aminteşte de practici funerare documentate la comunităţi indigene din regiunile tropicale, inclusiv în Australia şi Noua Guinee, unde fumarea corpului servea atât un scop practic, cât şi unul ritual. Publicat în jurnalele de specialitate, studiul subliniază vechimea acestor practici: peste 12.000 de ani, cu o continuitate regională de mii de ani. În context comparativ, aceste dovezi preced momentele clasice asociate cu mumificarea din Egipt şi cultura Chinchorro din America de Sud. Astfel, descoperirea schimbă cronologia şi arată o diversitate mai mare a tehnicilor funerare în preistoria umană.
Tehnica conservării şi posibilele semnificaţii culturale
Metoda constatată pare a fi simplă dar eficientă: trupurile erau legate în poziţii compacte şi plasate deasupra unor focuri cu temperatură scăzută pentru a permite fumării lente. Afumarea oferea un mediu uscat ce limita proliferarea bacteriilor şi împiedica descompunerea rapidă. Ulterior, corpurile erau mutate în colibe, peşteri sau adăposturi construite, unde puteau rămâne pe termen lung. Observaţiile antropologice sugerează că acest proces nu a avut doar un rol utilitar. Păstrarea corpului putea asigura continuitatea legăturii sociale şi spirituale între comunităţi şi persoanele decedate. Unele grupuri consideră că spiritul rămâne activ în jurul cadavrului; în alte cazuri, mumificarea era legată de credinţe privind viaţa de apoi. Continuarea acestor ritualuri pe perioade lungi indică o înrădăcinare profundă a practicilor funerare în comunităţile pre-neolitice din zonă.
„Dovezile indică expunerea deliberată la fum pentru deshidratarea şi conservarea ţesuturilor, o practică funerară complexă şi îndelungată.”
- Descoperiri din 95 de situri arheologice susţin practica de afumare.
- Poziţiile flexate şi legături arată proceduri ritualizate de pregătire a decedaţilor.
- Tehnica oferă o soluţie practică pentru conservare în climatele tropicale.
Importanţa descoperirii pentru înţelegerea practicilor funerare preistorice
Aceste rezultate extind cunoaşterea privind modul în care comunităţile vechi gestionau morţile. Identificarea unei tehnologii de conservare prin fum arată inventivitate adaptată mediului climatic şi imposibilitatea de a asocia exclusiv mumificarea cu civilizaţiile clasice. Continuarea acestor practici pe mii de ani indică un cadru ritual complex şi stabil în regiune. Pe lângă valoarea cronologică, descoperirea are implicaţii pentru studiile antropologice şi pentru metodele de conservare arheologică. Investigaţii viitoare, inclusiv analize chimice suplimentare, pot clarifica durata expunerii la fum şi tipurile de combustibil folosite. Totodată, comparaţiile cu alte regiuni contribuie la o viziune globală asupra diversităţii funerare în preistoria umană. Prin reconstituirea acestor practici, cercetătorii pot înţelege mai bine conexiunile sociale şi credinţele despre viaţă şi moarte ale comunităţilor antice din Asia de Sud-Est. Descoperirea subliniază importanţa arheologiei interdisciplinare în reclădirea istoriei umane.
Sursa: a1.ro